Din culisele istoriei grooming-ului

| în caine, grooming, ingrijirea blanii, istorie, tunsoare | | Niciun comentariu

Îngrijirea blănii câinilor este o ocupație care a aparut relativ recent în decursul istoriei comune a relației om-animal. Se presupune că acum 10000 de ani oamenii au invitat prima data strămoșii câinilor de azi să stea alături de ei lângă foc.

Grooming-ul, sau îngrijirea profesională a apărut abia în perioada Imperiului Roman. Se știe că patricienii obișnuiau să-și numească câinii după membrii familiei sau al prietenilor, că îi împodobeau cu bijuterii și le construiau monumente funerare. În acea perioadă cele mai frecvent întâlnite rase erau câinii tip Bichon de coloare albă și un strămoș al ogarului italian din prezent. Pe un cavou din perioada împaratului Augustus (27î.Hr.- 14d.Hr.), apare înfățișat un Poodle cu tunsoare tip leu.

Începând cu secolul XV, câini care seamănă cu Bichon frise, Maltese, Poodle sau Spaniel apar acompaniind famillile regale și nobilimea europeană în tablouri și tapițerii.  La curtea regelui Ludovic al XVI-lea al Franței, Poodle cunoscut și sub numele de Caniche pare să fie rasa oficială. Mult îndrăgitul Caniche de jucărie cu un stil elaborat de tunsoare a la leu, devine un atu la modă. Primii groomeri profesioniști au fost femei și s-au stabilit sub podurile Sennei pe la 1800. O litografie din anul 1820 a pictorului John James Chalon numită Les Tondeuses de chien prezintă o astfel de scenă unde o femeie cu un șort mare tunde cu foarfecul un Poodle la umbra unei umbrele în aer liber. Se puteau realiza pe atunci coafuri voluminoase, ca a doamnelor de la curte, câinii erau spălați, sau erau imersați în apă sulfuroasă (cu rol de a îndepărta puricii), clătiți, uscați și parfumați sau chiar împodobiți cu bijuterii ca și stăpânii lor.

Tunsoarea Tonte en macarons se inspira dintr-o coafură purtată de prițesa Eugenie, soția împăratului Napoleon al III-lea și a făcut furori pe la 1890. Cascada de suvițe spiralate a inspirat un nou look pentru câini cunoscut sub numele de caniche corde une blana era lasata sa se cordeze în mod natural.

În zilele de glorie ale Imperiului Britanic, câinii erau deja un accesoriu la modă, simbol al statutului și erau răsfățati cu saloane de modă, cum a fost Dogs Toilet Club. Câinii erau spălați cu un fel de șampon de ou, blana era parfumată și pudrată, la fel ca la oameni.  Groomerul cel mai renumit din Londra, R.W.Brown, putea trasa monograme în blana acestor câini.

Cand coloniști europeni au adus în America, pe la 1700, câinii de companie, au descoperit rasele autohtone folosite de amerindieni ca animale de muncă. În The Book of the Dog (Vero Shaw, 1879) apar referiri la îngrijirea blănii și activitatea de grooming în Anglia. La 1891 în manualul The American Book of the dog de G.O.Shields, erau deja stabilite modalitățile corecte de tundere și întreținere pentru diferite rase dintre care multe se respectă și în zilele noastre. Recomandări specifice de grooming cum ar fi spălatul, tunsoarea și condiționarea blănii apar în Ashmont's Kennel Secrets, (Boston, 1893).

În anul 1919 Leo J. Wahl a inventat mașina de tuns electrică portabilă pentru oameni care a fost adoptată rapid și pentru folosirea pe animale. Odată cu terminarea Primului Razboi Mondial și cu începutul perioadei de emancipare a femeii în anii 1920, au început să apară stiluri noi de tunsori, s-a schimbat și preferința pentru rasele  de câini ce erau selecționate pentru a deveni companioni. Astfel tinerele care doreau să-și facă cunoscută desprinderea de canoanele perioadei victoriene, rigide, antebelice poartă  pantalon, fustele se scurtează și întrega garderobă suferă simplificări, coafura gen bob este în vogă, iar la plimbare sunt văzute cu ciobanești germani, Newfoundlands sau alte rase mari de câini care până atunci erau folosite numai la vânâtoare sau la pază  fiind preferate de bărbați.

Anii 50 aduc cu adevărat grooming-ul la nivel de activitate practicată pe scară largă, populația de animale de companie devenind din ce în ce mai mare iar importanța îngrijirii lor fiind înțeleasă ca pe o necesitate.

O altă perioadă de efervescență socială, anii 1960, aduc și noi linii în tunsorile aplicate câinilor care sunt mult mai aproape de look-ul natural și devine la modă adopția câinilor de rasă mixtă.

Secolul XX cu multitudinea de shimbări social culturale la nivel global reafirmă atașamentul oamenilor pentru companionul canin aducând îngrijirea la standarde profesioniste ce ține cont de descoperiri și cercetări științifice ce pentru prima dată nu sunt testate numai pe animale.

SaveSave

Niciun comentariu

Lăsați un comentariu.




Comentariul trebuie să fie aprobat de un moderator înainte de a fi publicat..

×